SURSE DE POLUARE
Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a unor emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi şi gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor surse de poluare sunt naturale şi artificiale. Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate. Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa (Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x106 tone de material vulcanic. Aceastǎ erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai multe luni şi a produs peste 100 000 de victime umane. O altǎ erupţie importantǎ o constituie cea a vulcanului Mont SaintHelens, din mai 1980 în SUA, care a fost însoţitǎ de o emisie de 3x106 tone, dintre care 1,4x106 au ajuns în stratosferǎ. Un exemplu mai recent de erupţie vulcanicǎ este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo din Filipine, a produs un dezastru asupra mediul înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de victime. În ţara noastrǎ majoritatea vulcanilor sunt stinşi şi nu mai au activitate specificǎ. Un exemplu este şi Ciomatu Mare, în al cǎrui crater s-au acumulat apele singurului lac vulcanic din România, Sfânta Ana. Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ, începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de milioane de tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale antichitǎţii. La scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri împotriva erodǎrii solului, acesta va pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile din lume pânǎ în 2010. Circulaţia prafului în atmosferǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din Kansas din 1903, al cǎrei praf a circulat 68 de zile. În Romania cea mai puternicǎ furtunǎ de acest fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în sudul Rusiei; aceasta a redus radiaţia solarǎ vizibilǎ şi UV cu 50%. Cantitǎţi mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosferǎ, acestea estimându-se cam la 10 000 tone/zi. Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece au dimensiuni coloidale şi se considerǎ cǎ de la 10 km în sus, aerosolul de origine extraterestrǎ este preponderent. Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care, datoritǎ rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului. Descompunerea reziduurilor organice. Poluarea atmosferei cu NH3, H2S, CO2 poate fi produsǎ şi de o serie de gaze rezultate din descompunerea anaerobǎ sau aerobǎ, enzimaticǎ sau bacterianǎ a reziduurilor precum: deşeuri organice industriale sau alimentare, cadavre, dejecţii umane şi animale, frunze. Putrefacţia sau descopunerea anaerobǎ, elibereazǎ în aer substanţe toxice, rǎu mirositoare şi inflamabile. Fermentaţia nǎmolului în bazine, în staţii de epurare, rampe de gunoi, canale, ape stǎtǎtoare, gropi septice poate dura chiar şi zeci de ani, reacţia fiind urmatǎ de creşterea presiunii gazelor, ce poate produce explozii şi incendii, uneori la o distanţǎ mare de sursǎ. În nod natural descompunerea cadavrelor este un foarte bun îngrǎşǎmânt pentru noi forme de viaţǎ, cum este aceastǎ brânduşǎ din imagine. Particulele vegetale precum polenurile, sporii, mucegaiurile, algele, ciupercile şi fermenţii pot polua atmosfera, deşi sunt produse de arbori şi ierburi care ajutǎ la combaterea poluǎrii aerului. Polenurile au diametre de 10-50 µm (micrometri) şi au fost identificate chiar şi la altitudini de 12 000 m, iar sporii şi ciupercile pânǎ la 1600 m. Spre deosebire de praf, acestea sunt mai periculoase deoarece o singurǎ particulǎ poate provoca îmbolnǎvirea unui organism viu. Aceste particule vegetale alǎturi de bacterii, microbi şi viruşi reprezintǎ principalii poluanţi patogeni ai aerului. Ceaţa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, care aduc în atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ. Ceaţa din zona londonezǎ este principala cauzǎ a formǎrii smogului reducǎtor acid, deosebit de grav sǎnǎtǎţii. Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, în anumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete, cu acţiune ionizantǎ. Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le genereazǎ. Emiterea în atmosferǎ a poluanţilor artificiali se poate face prin două moduri. Unul organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraţii de impuritǎţi cunoscute şi calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanţilor direct în atmosferǎ discontinuu şi în cantitǎţi puţin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi agenţi poluanţi sunt: materii prime (cǎrbuni, minerale etc.), impuritǎţi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor etc.), substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi etc.), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiţi acizi etc.). Poluarea atmosferei cu particule solide este cea mai veche şi mai evidentǎ categorie de poluare artificialǎ. Dintre surse putem aminti procesele industriale principale şi combustibilii, nici una dintre aceste surse însǎ nu degajǎ în atmosferǎ numai poluanţi solizi.